10.000 de burse pentru elevii din Buzău

0
147

În semestrul II, sume mai mari și diferențiate pe tipuri de burse
Primăria Buzău acordă aproximativ 10.000 de burse pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, în semestrul I al anului școlar 2021-2022. Din semestrul II, potrivit unei hotărâri de Guvern, cuantumul burselor va crește considerabil de la 100 la 500 de lei, în funcție de tipul acestora.
Primăria Municipiului Buzău a aprobat acordarea unui număr de aproximativ 10.000 de burse pentru elevi, aferente semestrului I din anul școlar 2021-2022. Potrivit proiectului de hotărâre, vor fi acordate 109 burse de performanță, 6938 de burse de merit, 589 burse de studiu și alte 2343 de burse de ajutor social. Fiecare elev va urma să primească câte 100 de lei.
Potrivit unei hotărâri de guvern, cuantumul burselor ar putea crește începând cu semestrul II al anului școlar 2021-2022.
Potrivit hotărârii Consiliului Local Municipal, bursele de performanță vor fi acordate elevilor care au obținut locurile I, II sau III la olimpiade naționale, de bursele de merit vor beneficia școlarii cu medii generale de cel puțin 8.50 sau care au obținut poziții fruntașe la olimpiade județene iar bursele de studiu sunt destinate celor care provin din familii cu venitul lunar cel mult egal cu salariul minim pe economie.

Florin Zafiu
Adrian Meteleanu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ