160 CAZURI, 45 DE PACIENŢI VINDECAŢI

0
67

Direcția de Sănătate Publică, anunţă că în județul Buzău au mai fost confirmate 3 cazuri de infectare cu COVID-19.Două dintre acestea, sunt soț și soție și sunt din Râmnicu Sărat. Și cel de-al treilea pacient este, de asemenea din Râmnicu Sărat. Numărul total de cazuri pozitive la nivelul județului a ajuns la 160. Dintre acestea, 45 de persoane au fost vindecate.
Potrivit informaţiilor oficiale furnizate de autorităţi, la Buzău s-au înregistrat trei noi cazuri de infectare cu COVID 19. Printre cazurile cele mai recente se află și primele cadre medicale din Spitalul Municipal Râmnicu Sărat. O asistentă medicală, în vârstă de 53 ani, care a intrat în contact direct cu o doctoriță de la Secția O.R.L din cadrul Spitalului Județean Buzău. Acesta a prezentat simptome specifice virusului. De asemenea, un medic ginecolog de la Râmnicu Sărat a fost confirmat pozitiv la testul pentru Covid 19.
Până acum, în județul Buzău au fost confirmate 160 de cazuri de infectare cu Coronavirus, 45 de persoane fiind declarate vindecate și externate. 65 persoane se află în carantină instituționalizată și1484 persoane sunt izolate la domiciliu

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ