72 de personalități marcante ale municipiului Buzău

0
6

Cercetătorul Ștefan Nicolae, părintele Stațiunii de Cercetare, personalitatea lunii ianuarie
Primăria Municipiului Buzău continuă seria evenimentelor dedicate personalităților marcante care s-au născut pe aceste meleaguri și care au adus un aport major în domeniile în care s-au făcut remarcate… artă, cultură, știință, medicină, arhitectură…Luna ianuarie a fost dedicată profesorului Ștefan Nicolae, părintele Stațiunii de Cercetare Dezvoltare Legumicolă Buzău, una dintre instituțiile fanior ale cercetării naționale.
Despre cel care a înființat Stațiunea de Cercetare Legumicolă a vorbit unul dintre foștii directori ai instituției, cercetătorul Costel Vânătoru.
Cu această ocazie, conducerea Primăriei Buzău a tipărit o carte cu 72 de biografii ale personalităților buzoiene.
Evenimentul a avut loc la Liceul Agricol “Dr.Constantin Angelescu”în prezența a zeci de elevi și cadre didactice.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ