A FOST ÎNCHIS DEPOZITUL DE DEŞEURI PERICULOASE DE LA RÂMNIC

0
120

Depozitul neconform de deșeuri industriale periculoase de la Râmnicu Sărat a fost închis, oficial. Pentru acest depozit şi alte două aflate în judeţul Buzău, România risca sancţiuni din partea Uniunii Europene.
Sub coordonarea prefectului Carmen Ichim și în prezența reprezentanților Gărzii de Mediu Buzău, Agenției pentru Protecția Mediului Buzău și Inspectoratului Județean în Construcții Buzău, a fost închis oficial depozitul neconform de deșeuri industriale periculoase, cu conținut de azbest, aparținând Societăţii Fermit S.A. Râmnicu Sărat. Costul lucrărilor, care au constat în turnarea mai multor straturi de pământ, aplicarea unei membrane geotextile impermeabile, amenajarea unui sistem de drenaj pentru apele pluviale, forarea a trei puțuri pentru monitorizarea calității apei freatice, amplasarea de borne topografice pentru determinarea tasărilor depozitului, împrejmuirea terenului și realizarea unui drum de acces spre deposit, se ridică la aproape 1 milion de lei și a fost suportat de firma râmniceană.

“În continuare, proprietarul depozitului cu suprafața de aproape 2 hectare este obligat să monitorizeze și să efectueze semestrial analize cu privire la calitatea factorilor de mediu, datele urmând a fi transmise Gărzii Naţionale de Mediu-Comisariatul Judeţean Buzău și Agenţiei pentru Protecţia Mediului Buzău. Documentele privitoare la închiderea depozitului de deșeuri de azbest al S.C. Fermit S.A. vor fi transmise în cel mai scurt timp Departamentului pentru Mediu al Uniunii Europene”, au transmis reprezentanţii Prefecturii.
Reamintim că, dintre cele 68 de depozite de deșeuri neconforme pentru care România risca sancțiuni din partea Comisiei Europene, 3 depozite se află pe raza Județului Buzău: cel de deșeuri nepericuloase de la Nehoiu închis în urmă cu un an, cel al societății Fermit S.A. și cel de reziduuri petroliere al societății râmnicene Venus Oil Reg, aflată în insolvență, pentru care urmează să se demareze procedurile de închidere.

Laurenţiu Marinov

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ