A ÎNCEPUT POSTUL PAȘTELUI- CREDICIOȘII SUNT ÎNDEMNAȚI LA PURIFICARE SUFLETEASCĂ

0
55

Postul Sfintelor Paşti, pentru credincioșii ortodocși, în acest an va fi în perioada 15 martie- 1 mai. Creştinii numesc acest post şi Postul Mare, care durează 40 de zile, la care se adaugă şi Săpămâna Patimilor. Potrivit rânduielilor bisericești, această perioadă amintește de suferințele lui Hristos, astfel petrecerile sunt considerate nepotrivite. Totodată, în Postul Paştelui credincioşii se abţin de la anumite alimente, precum carne, ouă, pește, brânză, lapte. Preotul Mihail Milea îndeamnă credincioșii la rugăciune și purificare sufletească.
Pe toată perioada Postului Paștelui, nu se fac nunți și botezuri. De asemenea, în Postul Paştelui este recomandat să nu se consume untdelemn, iar fumatul şi alcoolul nu sunt permise. Cunoscutul preot Mihail Milea vine cu sfaturi pentru credincioși.
Zilele când au loc dezlegările la pește sunt de Praznicul Bunei Vestiri, pe data de 25 martie și de Florii, în duminica dinaintea Paștelui. Se spune că de la postul propriu-zis pot fi scutiți copiii, femeile gravide, lăuzele și bolnavii, însă asta nu înseamnă că se pot lipsi de postul spiritual și de rugăciuni. În Postul Mare creștinii trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, aceștia trebuie să se înalțe sufleteste prin rugăciune și să facă fapte bune. Mai mult, se spune că nu este bine să se facă petreceri, fapte rele, sau să vorbeşti de rău o persoană.
În Săptămâna Mare se mănâncă doar seara, pâine şi se bea apă iar în Vinerea Mare se ţine post negru. Postul Mare este împărțit în două perioade. Zilele când au loc dezlegările la pește sunt de Praznicul Bunei Vestiri și de Florii, în duminica dinaintea Paștelui. Anul acesta, Paștele ortodox este pe data de 2 mai, în timp ce Paștele catolic pică pe 4 aprilie.

Iuliana Sîrbescu / Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ