A ÎNCEPUT SCHIMBARE LA FAȚĂ A PSD

0
135

Partidul Social Democrat a început schimbarea la față. Cel puțin așa declară reprezentanții partidului de la Buzău. Aceștia spun că s-a început o analiză la nivelul organizației județene, chiar dacă rezultatele obținute la alegerile prezidențiale au fost unele bune. Prima misiune pe care o au social democrații este de a organiza Congresul în urma căruia să fie aleasă o nouă conducere a partidului.
Alegerile de la nivel central ar putea aduce schimbări și la Buzău. Dacă Marcel Ciolacu va decide să candideze pentru președinția PSD, atunci conducerea organizației județene va fi preluată de un alt membru social- democrat.
În același timp, social democrații de la Buzău au sancționat și unele dintre măsurile luate de guvernul liberal. Cel mai criticat a fost ministrul Finanțelor, Florin Câțu.
Social democrații buzoieni au spus că după Congresul de la nivel central, programat în luna februarie, vor trece și la stabilirea candidaților pentru alegerile locale, care vor avea loc în vara anului viitor.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ