A ÎNCEPUT „TOAMNA BUZOIANĂ”

0
104

O nouă ediţie a târgului „Toamna buzoiană” şi-a deschis porţile. În prezenţa ministrului Agriculturii, Petre Daia, producătorii şi meşteşugarii locali şi-au expus roadele muncii lor. Timp de cinci zile, buzoienii sunt aşteptaţi la Drăgaică, acolo unde se desfăşoară târgul, să-şi face aprovizionarea pentru iarnă, cu legume, fructe, sau băuturi de calitate, dar şi să se bucure de programul artistic pregătit de organizatori.
Miercuri după-amiază s-a deschis oficial, ediţia de anul acesta a tradiţionalului târg „Toamna Buzoiană”, eveniment la care participă zeci de producători de legume şi fructe sau preparate culinare, alături de meşteri populari. La deschiderea târgului a participat, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, ministrul Agriculturii Petre Daea. Oficialul guvernamental a trecut pe la majoritatea standurilor, unde a stat de vorbă cu producătorii şi chiar a cumpărat câte ceva.
Ministrul Petre Daea s-a arătat încântat de ceea ce a găsit la „Toamna buzoiană” şi a arătat că tradiţia legumicolă a judeţului Buzău îi este foarte cunoscută.
Încântaţi de deschiderea târgului au fost şi fermierii, care au astfel posibilitatea să-şi prezinte şi să-şi vândă produsele, dar şi primii clienţi, care au avut de unde să aleagă.
Ispite culinare sunt la tot pasul, vizitatorii fiind îmbiaţi să guste din preparatele tradiţionale cu care au venit expozanţii.
Organizatorii s-au gândit şi la distracţia celor care timp de cinci zile vor intra pe porţile expoziţiei Toamna Buzoiană. Artişti locali şi interpreţi de folclor, cunoscuţi la nivel naţional, vor urca pe scena ampasată în târg şi vor asigura buna dispoziţie a vizzitatorilor. Până pe 22 septembrie, buzoienii sunt aşteptaţi la târgul din Drăgaică, unde pot cumpăra de la standurile producătorilor locali, iar de la ora 17.00, pot lua parte la recitalurile susţinute de artişti.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ