ACCES LIBER ÎN CIMITIRE

0
106

Accesul în cimitire este permis după ridicarea stării de urgenţă, conform unei hotărâri a Comitetului pentru Situații de Urgență. După ce tot mai multe voci au cerut asta, buzoienii vor putea merge din nou la biserică ,începând de azi, însă vor trebui să țină cont de o serie de recomandări .
După două luni în care nu am avut voie să ieşim din casă, decât cu justificare, din cauza restricţiilor impuse de starea de urgenţă, de azi, unele măsuri de securitate sanitară au fost relaxate. Una dintre acestea este redeschiderea cimitirelor. Cei care vor să ducă flori, ori să aprindă o lumânare la morminte pot intra nestingheriţi, dar sunt obligaţi să poarte mască care să acopere gura și nasul. La cimitirul Dumbrava din Buzău, oamenii au venit încă de la orele dimineții.
Tanti Ioana a așteptat cu sufletul la gură să poată pleca de acasă. A fost foarte greu pentru ea , mai ales în perioada sărbătorilor Pascale. Dis de dimineață a venit la cimitir pentru a- și plânge fiul, luat de Dumnezeu prea devreme.
Dacă altă dată aleile şi mormintele erau frumoase și împodobite cu flori, azi imaginea era sumbră. Iarba a năpădit peste morminte, iar oamenii sunt mâhiți că locurile de veci nu sunt îngrijite, deși taxele sunt plătite .
Regulile de deplasare s-au mai relaxat, şi în privinţa accesului în biserci. La intrarea în lăcaşele de cult se va face un triaj și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de tuse. Se va evita atingerea sau sărutarea icoanelor și a obiectelor de cult. De asemenea, slujbele se vor oficia de către preoți, numai în aer liber cu menţinerea distanţei între persoane. Fiecare lăcaș de cult va afișa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces .

SÎRBESCU IULIANA/ ROBER OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ