ACCIDENT PROVOCAT DE UN CÂINE! Mașina s-a răsturnat pe câmp

0
49

Ziua de 1 mai a fost una cu ghinion pentru un tânăr de 20 de ani din Smeeni. Acesta se afla la volanul unui autoturism și se îndrepta către Maxenu, când i-a apărut în fața mașinii un câine. Șoferul a încercat să îl evite, moment în care a pierdut controlul direcției, iar autoturismul s-a răsturnat pe câmp. În ajutorul tânărului care rămăsese captiv în mașină a sărit un alt șofer ce trecea prin zonă. Din fericire, conducătorul auto se afla singur în autovehicul, iar rănile suferite nu au fost foarte grave. Acesta a fost preluat de un echipaj de salvare și transportat la Spitalul Județean. Mașina în schimb a fost distrusă aproape complet. Polițiștii au făcut cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

DENISA IRIMIA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ