ACŢIUNE DE PROMOVARE A POLIŢIEI

0
98

Poliţiştii au renunţat la activităţile obişnuite organizate, până acum, cu tineri din licee în preajma Zilei Poliţiei Române şi au intercţionat în alt fel cu adolescenţii. Evenimentul „Poliţist pentru o zi” a fost înlocuit, anul acesta cu o întâlnire între reprezentanţi ai serviciilor din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău şi peste o sută de elevi de liceu, ocazie cu care tinerii au fost îndemnaţi să îmbrăţişeze cariera de poliţist, aflând câteva dintre secretele meseriei.
Reprezentanţii celor mai multe dintre serviciile Inspectoratului de Poliţie Judeţean s-au prezentat în faţa liceenilor şi le-au împărtşit din experienţa lor profesională. Ei au încercat, astfel să îi atragă pe tineri către cariera de poliţist. Întâlnirea dintre poliţişti şi elevi de clasa a XI-a din două licee buzoiene ş-a desfăşurat în amfiteatrul Muzeului Judeţean şi se înscrie în seria activităţilor organizate pentru sărbătorirea Zilei Poliţiei Române.
Despre cum sunt prinşi infractorii fugari şi despre colaborările internaţionale, liceenii au aflat de la un ofiţer de la Investigaţii Criminale
Prezentarea a fost una interactivă, iar liceenii au fost provocaţi să le adreseze întrebări poliţiştilor şi chiar să poarte elemente din uniforma acestora.
Mesajul poliţiştilor, pare să fi ajuns la tinerii invitaţi şi să-i fi convins să încerce să îmbrace uniforma.
Activităţile organizate pentru sărbătorirea Zilei Poliţiei Române din 25 martie, vor continua în această săptămână cu concursuri sportive, un concurs gastronomic, precum şi cu activităţi de promovare instituţională.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ