ACTIVITĂȚI DEDICATE CENTENARULUI

0
61

Seria activităților dedicate Centenarului a continuat și joi. Primăria municipiului Buzău a încheiat un program al proiectelor, manifestărilor și activităților culturale dedicate aniversării Centenarului României. Cu aceasta ocazie, parcul din apropierea Palatului Comunal a fost îmbogățit cu statuia lui Vasile Voiculescu.
Primăria municipiului Buzău a pregătit, joi, o agenda încărcată de activităţi din Programul proiectelor, manifestărilor şi activităţilor culturale, ştiinţifice şi artistice dedicate aniversării Centenarului României, în anul 2018. La orele dimineții, la Sala de sport a Şcolii gimnaziale ”George Emil Palade”, a fost organizată o lecţie de istorie prin desen, cu participarea a 200 de copii din grădiniţele buzoiene. mai târziu, la Sala Maximilian, s-a desfăşurat spectacolul de teatru „Eroii neştiuţi ai Unirii”, susţinut de actori de la Teatrul Bulandra din Bucureşti şi Târgovişte în prezenţa a 450 de copii, din cele 18 şcoli gimnaziale din municipiu.
La orele prânzului, la Palatul Comunal s-a organizat o lansare de carte pentru mai multe volume realizate în proiectul ,,Biblioteca scriitorilor buzoieni” din programul de Centenar.
În programul de joi, a fost cuprinsă și organizarea unui ceremonial militar şi religios pentru dezvelirea bustului din bronz al lui Vasile Voiculescu, ce a fost amplasat în parcul din spatele Palatului Comunal, care va căpăta numele marelui poet.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ