ACUZAŢII LIBERALE LA ADRESA BUGETULUI

0
37

Alocaţiile copiilor trebuie să crească de la 1 martie, iar găsirea banilor este strict treaba Guvernului, spun liberalii buzoieni. Deputatul PNL, Cristi Romanescu consideră că Legea bugetului, în ansamblul său, nu este deloc bună, nefiind prevăzuţi bani pentru investiţii.
Conducerea organizaţiei judeţene a PNL a venit cu precizări privind Legea bugetului de stat şi amendamentul liberalilor privind majorarea alocaţiilor pentru copii. Într-o conferinţă de presă, deputatul Cristi Romanescu, preşedintele PNL Buzău a trimis săgeţi către adversarii politici din coaliţia de guvernare, despre care consideră că încearcă să ascundă faptul că nu au bani pentru creşterea alocaţiilor. Parlamentarul liberal spune că este treaba Guvernului să găsească finanţarea.
Liderul organizaţiei judeţene Buzău a Partidului Naţional Liberal, deputatul Cristi Romanescu, a mai explicat de ce majorarea alocaţiilor trebuie să fie realizată, chiar de la 1 martie.
Per total, Legea bugetului naţional este catastrofală, în opinia şefului liberalilor buzoieni. Romanescu spune că se poate observa că lipsesc investiţiile, banii pentru autostrăzi, iar construirea de spitale regionale este un obiectiv mult prea îndepărtat pentru cei aflaţi guvernare, deoarece nu au fost alocate sumele necesare. În consecinţă, mediul privat, dar şi populaţia vor avea de suferit.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ