ADIO, LICEU !

0
488

Tristețe, nostalgie și fericire în randul elevilor de clasa a XII-a de la Colegiul Național Bogdan Petriceicu Hașdeu. Vineri, a avut loc festivitatea de absolvire a promoției 2019. Emoțiile au fost foarte intense atât pentru profesori, cât și pentru elevi, dar mai ales pentru părinții acestora.
Vineri, a sunat ultimul clopoțel pentru absolvenții promoției 2019 a Colegiului Național Bogdan Petriceicu Hașdeu. Festivitatea, desfășurată în curtea liceului, a avut mai multe momente emoționante. Unul dintre ele a fost decernarea diplomelor de merit pentru elevii cu rezultate excepționale, care au adus merite importante colegiului. Unul dintre ei este șeful de promoție de anul acesta, Cătălin Dumitru, care a reușit să termine cei 4 ani de liceu cu media generală 10. Performanțele sale școlare l-au ajutat să fie acceptat la Universitatea Oxford.
La festivitatea de absolvire a celui mai prestigios liceu buzoian au fost prezenți și primarul municipiului Buzău, Constantin Toma și prefectul județului, Carmen Ichim, care le-au urat succes proaspeților absolvenți.
Fetsivitatea de absolvire de la Hasdeu a continuat cu un moment extrem de serios pentru liceeni. Aceștia au depus jurământul absolventului hasdeian, rostit în cor de toți elevii de clasa a XII-a.
Festivitatea de vineri a trezit în memoria proaspeților absolvenți ai Colegiului Bogdan Petriceicu Hașdeu amintiri frumoase, pe care le-au trăit pe parcursul celor 4 ani de liceu. Însă tinerii sunt fericiți că au reușit să lege prietenii și să se formeze pentru etapa viitoare din viețile lor. Mai au încă un hop de trecut , examenul de Bacalaureat, care nu le dă fiori.
La finalul ceremoniei de absolvire, emoțiile i-au cuprins pe hasdeeni.

DANIEL VASILE/ANDREI METELEANU

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ