ADIO MAXI-TAXI?

0
304

Firmele de transport, tip maxi-taxi şi-ar putea pierde dreptul de a mai funcţiona în municipiul Buzău. Primarul Constantin Toma a explicat că o astfel de măsură va fi impusă tocmai pentru a respecta o Directivă Europeană care prevede că pe acelaşi traseu nu pot fi admişi doi transportatori.

Pe de altă parte, edilul șef a menționat că unii operatori de maxi-taxi nu au respectat în mare parte contractele de transport, deși aceștia și-au le-au încheiat până în 2021-2023. Foarte probabil, microbuzele de transport persoane ar urma să fie scoase de pe trasee, din prima jumătate a anului 2018.

Odată ce flota societății Trans Bus s-a mărit prin introducerea unui număr sporit de autobuze pe traseele buzoiene, călătorii ar putea să renunţe de bună voie la maxi-taxi. Mai mult decât atât, se va rezolva și o altă problemă de ordin social extrem de importantă. Mai exact, prin aderarea în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară a reprezentanților comunelor vecine cu Buzăul, se vor putea aduce în oraș, acolo unde își au locul de muncă, oameni din mai multe localități printre care Vadu Pașii, Mărăcineni, Țintești sau Vernești. Aceștia, în repetate rânduri, s-au plâns că pentru a ajunge la muncă, trebuie să schimbe mai multe mijloace de transport, ceea ce implică în mod automat și cheltuieli mai mari pentru ei.

La acest moment, în parcul auto al Trans Bus există 32 de autobuze, urmând ca în viitorul apropiat să mai fie achiziționate  alte 30 de mașini second-hand și încă 30 de mijloace de transport în comun noi, cumpărate cu fonduri europene.(Dana Sin)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ