Afaceri cu acte false

0
119

În dimineața zilei de miercuri, poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare în municipiul Buzău şi în comuna Merei, la persoane despre care existau date că s-ar ar ocupa de procurarea de documente false şi anume permise de conducere și permise de ședere de Republica Moldova. La domiciliul unui bărbat, de 60 de ani, din Merei, au fost descoperite mai multe documente, un permis de conducere românesc și unul moldovenesc și o carte de identitate moldovenească, toate false, emise pe numele său, precum și alte documente și fotografii aparținând unor persoane care intenţionau să obţină astfel de acte.

„Din investigaţiile efectuate a rezultat că, în perioada noiembrie 2018 – mai 2019, bărbatul din Merei ar fi intermediat obținerea permisului de conducere și a permisului de ședere asemănătoare celor emise de Republica Moldova pentru patru cetăţeni români, care, în realitate, nu deţineau permise de conducere românești, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 1.000 şi 1.500 de euro”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Buzău.

Totodată, poliţiştii au stabilit că, în perioada octombrie 2017-aprilie 2019, bărbatul ar fi condus autoturisme pe drumurile publice fără a avea permis de conducere. De asemenea, ar fi intermediat obținerea unor documente false şi la solicitarea unui gălăţean, de 39 de ani, pentru persoane din anturajul acestuia. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi uz de fals faţă de bărbatul din Merei, iar faţă de gălăţeanul de 39 de ani, pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.
Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Laurenţiu Marinov

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ