AFC Hărman şi Olimpia Râmnicu Sărat s-au întâlnit în penultima etapa a turului Ligii a III-a la fotbal. Jucătorii antrenaţi de Marius Tîrîlă s-au impus la limită, scor 1 la 0, graţie reuşite “semnate” de Bogdan Bălan, în minutul 63. Echipa din Hărman este antrenată de Claudiu Ionescu, fostul jucător al Olimpiei Râmnicu Sărat, iar braşovenii ocupă locul doi, la şase puncte de liderul din Miercurea Ciuc. Olimpia se află pe a şaptea treaptă, în ierarhia Ligii a III-a, Seria I, cu doar 20 de puncte. În ultima rundă a primei părţi a campionatului, Olimpia va juca “acasă” cu Sporting Lieşti.