AGRICULTURA, AFECTATĂ DE SECETA PRELUNGITĂ

0
58

Agricultura judeţului este grav afectată de seceta prelungită. Autorităţile evaluează pagubelor şi au solicitat instituțiilor responsabile inventarierea suprafețelor de culturi înființate în toamna anului trecut, precum și centralizarea declarațiilor fermierilor privind gradul de afectare a culturilor.
Conducerea Prefecturii s-a deplasat în comunele Ziduri și Puiești pentru a verifica stadiul de vegetație al culturilor agricole în contextul secetei pedologice care a afectat agricultura. Înainte de verificările din teren, la nivelul Instituției Prefectului a fost constituit Grupul de suport tehnic pentru evaluarea pagubelor cauzate de seceta pedologică, prin care au fost solicitate instituțiilor responsabile suprafețele totale ale culturilor înființate în toamna anului trecut, precum și centralizarea declarațiilor fermierilor privind gradul de afectare a culturilor. De asemenea, au fost solicitate de la Administrația Națională de Meterologie date legate de cantitatea de precipitații înregistrată în județul Buzău din septembrie 2019 până în prezent, urmând ca, după obținerea datelor, să se constituie comisii de verificare cu privire la valoarea pagubelor cauzate de seceta pedologică.
”Verificarea din teren a culturilor agricole arată clar că acestea au avut de suferit ca urmare a secetei pedologice, iar efectele se văd cu ochiul liber. Este nevoie de urgentarea operațiunilor pentru ca fermierii să primească despăgubiri, iar fermierii care intenționează să reînsămânțeze terenurile să poată trece la această procedură. Facem astfel tot ce ne stă în putință la nivel județean pentru ca buzoienii să aibă pe masă hrană sănătoasă”, a declarat prefectul Leonard Dimian.
Totodată, pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au venit în ajutorul localnicilor din Scorțoasa, afectați de efectele secetei. La solicitarea autorităților locale din comună, I.S.U. Buzău a pus la dispoziție o autospecială care va trasporta apa necesară pentru adăpatul animalelor.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ