Copiii vor avea alocații mărite începând cu 1 martie. Deputatul Cristi Romanescu a transmis un comunicat de presă în care explică modul în care a reușit să fie aprobat proiectul de majorare a alocațiilor de stat și consideră că este doar un pas normal de arăta respect pentru familie, educație și bunăstare.
Deputatul Cristi Romanescu a anunțat că, începând cu 1 martie 2019, alocațiile de stat pentru copii vor crește semnificativ. Copiii între 0-2 ani vor primi 300 de lei lunar, iar cei între 2-18 ani, 150 de lei lunar. Parlamentarul buzoian consideră că este un pas important și normal de a arăta respect pentru familie, pentru educație și pentru bunăstare.
Statul român are datoria să-și ocrotească, să-și protejeze copiii. Acesta este un drept Constituțional, căci cu așa ceva ar trebui să se ocupe Curtea Constituțională, să apere, se se autosesizeze, să judece, cu drepturi fundamentale înscrise în Constituție. Constituția României prevede la articolul 49, alin.1 următorul drept: “Copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor.” PNL, prin măsura creșterii alocațiilor a respectat un drept garantat prin Constituție. Este ceea ce trebuiau să facă și nu au făcut PSD și ALDE la guvernare. Deși s-au angajat în programul de guvernare că vor face multe. Nu își respectă programul lor de guvernare, nu respectă Constituția, au votat de trei ori împotriva copiilor în ultimele 10 zile!
Un amendament la Legea Bugetului de Stat, care prevede majorarea alocațiilor pentru copii, a fost votat de plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului, cu 123 de voturi pentru și 119 împotrivă. Potrivit acestuia, alocațiile vor crește de la 84 la 150 de lei, pentru copiii cu vârsta de peste 2 ani și de la 200 la 300 de lei, pentru cei cu vârsta de până la doi ani. Efortul bugetar este de două miliarde de lei, iar alocațiile s-ar majora începând de luna viitoare, mai exact, de la 1 martie 2019. Sumele necesare vor fi incluse în bugetul Ministerului Muncii. Beneficiază de această alocatie de stat și copiii cetățenilor străini, precum și cei ai persoanelor fără cetățenie rezidenți în Romania, în condițiile legii, dacă locuiesc împreună cu părinții.
DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA