ALȚI COMERCIANȚI AVERTIZAȚI! Vânzătorii de pe Pompiliu Ștefu, vizitați de P. Locală

0
311

Strada Pompiliu Ştefu este cunoscută ca fiind una dintre cele mai aglomerate artere din oraș. Întreg trotuarul este veşnic ocupat cu mobilă, butoaie sau mărfuri industriale. Mulți dintre comercianți au vrut să își atragă clienți și și-au expus marfa și pe zonele pietonale, fără a fi autorizați. Din această cauză, trecătorii trebuie să ocolească obiectele de mobilier şi să se deplaseze pe stradă, iar mașinile circulă cu viteza melcului. După ce au fost avertizaţi în nenumărate rânduri să-şi ridice marfa de pe stradă, comercianţii au primit astăzi vizita poliţiştilor locali. Înâlnirea nu a fost deloc placul lorpentru că s-a lăsat cu avertismente, amenzi şi multe nemulţumiri.
Au fost și comercianți care au dat dovadă de înțelegere, mai ales că știau că nu au la bază un document legal care să le permită ocuparea domeniului public. Ei s-au arătat deschişi și au ridicat marfa de pe trotuar.
Verificările poliţiştilor locali s-au desfăşurat astăzi pe străzile Pompiliu Stefu, Locotenent Godeanu, Zona Rond din cartierul Nicolae Titulescu, unde au fost intreprinse măsuri de prevenire și combatere a ocupării domeniului public prin expunerea mărfurilor de către agenţii economici, în afara spaţiilor comerciale. Au fost amendaţi 17 comercianţi, valoarea sancţiunilor fiind de 2.125 lei.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ