Marți a avut loc, la sala de ședințe a Stației de Epurare, prima convocare a Adunării Generale a Acționarilor de la Compania de Apă Buzău, din acest an. Pe ordinea de zi s-a aflat un singur punct, respectiv desemnarea unor noi membri pe o durată de 4 luni, într-un Consiliu de Administrație provizoriu. Asta după ce mandatele vechilor membri au expirat. De la ședința ordinară AGA a lispsit însă reprezentantul Primăriei Pătârlagele. Având în vedere că, pentru prima întrunire era nevoie de prezența tuturor membrilor, ședința s-a amânat, din lipsă de cvorum, pentru ziua de miercuri de la ora 09,00.
Desemnarea Consiliului de Administrație provizoriu este vitală pentru Compania de Apă, deoarece, spun reprezentanții acesteia, în caz contrar, vor rămâne lucruri nerezolvate la societate.
Gabriel Pitiș, Simona Săvulescu, Eduard Pistol, Petruș Hintă și Ion Bogdan sunt nominalizările formulate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ,,Buzău 2008” și avizate de consiliile locale care au calitatea de acționari.(Dana Sin)