Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm a fost astăzi prezent în localitatea Cândești, unde a participat la o acțiune care promovează înscrierii copiilor la grădiniță. Diplomatul a luat la pas o uliță din Cândești, cunoscută pentru familiile numeroase de romi care locuiesc în zonă.
Diplomatul american a fost însoțit și de autoritățile locale, care, împreună cu reprezentanți ai asociației Ovidiu.ro au încercat să convingă părinții să își trimită copiii la grădiniță.
Buzăul este unul din cele 15 județe gazdă selectate pentru desfășurarea caravanei pe baza gradului de sărăcie și a numărului mare de copii aflați în situație de risc. Este un fapt cunoscut că părinții săraci ori de etnie romă nu își trimit copiii la grădiniță. Acțiunea se desfășoară în colaborare cu autoritățile locale.
La acțiunea de astăzi au fost prezenți și primarul Buzăului, Constantin Toma, dar și președintele Consiliului Județean.
După acțiunea de astăzi, au fost recrutați mai mulți copii de vârste mici, care au și venit cu părinții pentru a solicita înscrierea la grădiniță. Cei 50 de lei pe care familia îi primește pe lună se pot dovedi însă insuficienți ca acest demers să aibă succes.
În județul Buzău, cele mai multe cazuri de copii neînscriși la grădiniță sunt la Viperești, Calvini, Vernești, Râmnicelu și Glodeanu Sărat. Legea Fiecare copil în grădiniță încurajează prezența în unitățile de învățământ a copiilor între trei și șase ani prin acordarea unui tichet social în valoare de 50 de lei lunar. Stimulentul se acordă familiilor cu venituri lunare pe membru de familie mai mici de 284 de lei.
Actiune marca PSD .
De ce nu au fost informati si cosilierii locali ?
Administratia locala este subordonata consiliului local !
.
Ce rost are sa informeze consilierii doar Primarul e jupin cu cele 12 cuvinte din vocabularul sau.
Ce rost are sa informeze consilierii doar Primarul e jupan cu cele 12 cuvinte din vocabularul sau.
Bine ca sa dus in cindesti sa le vada vilele caci in alte sate nu se putea.
Duce undekiar sunt copiii saraci si nu au conditi de dus la gradi au stiut sai
I mute cu scolile singradintele cumau vrut ei cape niste marionte asta trebuie
Sa vada nu vilele la romi nu dau copii la gradi si la scoala ptr ca nuvor nu ca nu au
Nu au posibilitate !!!!!de ce afost dus ambasadorul akolo sa le vada vilele???
Comments are closed.