AMBULATORIUL SPITALULUI JUDEȚEAN SE MODERNIZEAZĂ

0
72

Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Județean se modernizează. Autoritățile județene au reușit să acceseze fonduri europene cu care să doteze toate cabinetele care fac parte din policlinica spitalului. Proiectul se va finaliza în primăvara anului 2021, iar valoarea sa depășește 10 milioane de lei.
O nouă aripă a Spitalului Județean de Urgență Buzău intră în reabilitare. Este vorba despre Ambulatoriul de specialitate al unității sanitare, pentru care au fost obținute fonduri europene. Cu banii accesați de Consiliul Județean, toate cabintele care formează policlinica Spitalului vor fi dotate cu aparatură medicală de ultimă generație.
Noile echipamente care vor fi achiziționare vor asigura servicii medicale de mai bună calitate și vor reduce și timpul de diagnosticare și tratament pentru sutele de pacienți care vin zilnic la cabinetele din Ambulatoriu. Spitalul Județean a reușit, pe ultima sută de metri, să obțină fondurile de europene necesare acestui proiect, mai ales că, în acest an, există o concurență acerbă din partea administrațiilor de a atrage fonduri pentru infrastructura de sănătate.
Proiectul ar urma să fie finalizat în primăvara anului 2021, însă autoritățile locale speră că vor reuși chiar mai devreme să doteze cabinetele. Aceste lucrări se vor defășura în paralel cu cele de la Unitatea de Primiri Urgențe și de la Blocul operator, însă activitatea din Ambulatoriu nu va fi afectată foarte mult.
Valoarea totală a proiectului depășește 10 milioane de lei.

DENISA IRIMIA/ MIHAI VASILESCU

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ