AMENDAŢI ŞI PLASAŢI ÎN CARANTINĂ

0
2878

Au refuzat să stea în izolare la domiciliu şi au fost amendaţi, apoi băgaţi în carantină. Este cazul a doi buzoieni, care, după intrarea în vigoare a Ordonanţei militare au părăsit locuinţele unde ar fi trebuit să stea izolaţi şi au fost surprinşi de autorităţi.
Echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și autorități publice locale au efectuat verificări la domiciliile a 1 280 de persoane aflate în izolare. Potrivit reprezentanţilor Prefecturii, în urma controalelor, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.500 de lei pentru nerespectarea regimului izolării la domiciliu. Este vorba despre o femeie de 62 de ani din Pleşeşti şi un tânăr de 21 de ani ce a a fost implicat, duminică îtr-un accident rutier pe raza municipiului Buzău. Cele două persoane amendate şi au fost plasate în carantină.

„O patrulă mixtă formată din polițiști și jandarmi au depistat o femeie în vârstă de 62 de ani din localitatea Pleșești care nu respecta regimul izolării la domiciliu. După depistarea situației, femeia a fost sancționată contravențional, iar forțele de ordine au pus în aplicare prevederile ART. 7, alin. 1 din Ordonaţă militară nr 2/ 21.03.2020 și au plasat-o în carantină(…)Tânărul în vârsta de 21 de ani, implicat în accidentul rutier înregistrat ieri pe raza municipiului Buzău, a fost sancționat contravențional cu 5.000 de lei. A fost luată și măsura plasării în carantină”, a precizat Instituţia Prefectului.

Articolul 7 din Ordonanţa militară nr. 2 din 21 martie prevede, la alineatul 1, că „persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locaţia în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităţilor competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate şi sunt conduse de forţele de ordine publică şi plasate în carantină instituţionalizată, sub pază”.
În continuare, pe raza județului Buzău, sunt desfășurate activități pentru verificarea și identificarea persoanelor care încalcă măsura izolării la domiciliu și misiuni de verificare a respectării suspendării activității de servire și consum al produselor alimentare și băuturilor alcoolice și non alcoolice organizată de restaurante, hoteluri, cafenele și alte localuri.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ