Municipalitatea este decisă să meargă până la amenzi drastice, în cazul buzoienilor – fie persoane fizice, fie persoane juridice – care nu respectă regulamentele de conviețurire aprobate anul trecut de consilierii locali. Primarul Constantin Toma a anunțat că în cursul zilei de luni a avut o întâlnire cu președinții principalelor asociații de proprietari, cu directorii de școli, cu toți furnizorii de utilități, cu serviciile și cu firmele Primăriei Buzău, în cadrul căreia au fost puse în discuție obligațiile din aceste regulamente, ce trebuie respectate.
Șeful Palatului Comunal atrage atenția că lipsa de implicare atât a persoanelor fizice cât și a celor juridice în campania privind curăţenia de primăvară va atrage amenzi drastice.
Constantin Toma le cere tuturor celor implicați în curățenia de primăvară să facă tot posibilul ca aceasta să se încheie până pe data de 5 aprilie.
Totodată, el a adăugat că Primăria nu poate asigura curăţenia peste tot și mai ales în locurile ascunse unde se aruncă gunoaie. Tocmai din acest motiv, primarul le cere tuturor să aibă grijă de spaţiul din jurul locuinţei, indiferent că este vorba despre persoană fizică, asociaţie de proprietari sau instituţie. Curățenia de primăvară va începe în municipiul Buzău de mâine și se va încheia pe 5 aprilie, cu câteva zile înainte de Sărbătorile de Paște.
(Dana Sin)