APROAPE O SUTĂ DE BUZOIENI, ÎN CARANTINĂ

0
740

Situaţia actualizată, cu privire la evoluţia măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului indică o creştere a numărului persoanelor supuse unei forme de izolare. La data de 27 martie, în județul Buzău 4 116 persoane sunt în izolare la domiciliu. Alte 93 de persoane se află în carantină instituționalizată.

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Buzău 314 polițiști, 107 jandarmi, 128 de polițiști locali și 60 de lucrători din cadrul MapN au participat la misiuni de verificare a persoanelor, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.
Poliţiştii au verificat 1 600 de persoane aflate în izolare la domiciliu . Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale cu privire la nerespectarea măsurii de izolare , în valoare totală de 19.000 de lei. Totodată au fost aplicate și 181 de sancțiuni privind nerespectarea prevederilor Ordonanţelor militare, în valoare de 248.000 de lei. Şi jandarmii au executat misuni în contextul special al instituirii stării de urgență, fiind desfașurate activități de ordine publică, precum și pentru asigurarea respectării măsurilor de carantină în zona centrelor destinate acestui scop. De asemenea, a desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurii de izolare la domiciliu și a prevederilor ordonanțelor militare, context în care au fost constatate 17 contravenții, fiind aplicate amenzi în valoare de 19.600 de lei.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ