ARHIVE ABANDONATE ŞI DISTRUSE

0
330

Dosar penal pentru distrugerea unei arhive. Reprezentanţii Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale au sesizat autorităţile judiciare după ce au constatat un adevărat dezastru în ceea ce priveşte documentele Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Cândeşti. Staţiunea care mai există doar pe hârtie, are, totuşi un director, ce trebuie să răspundă pentru că a abandonat arhiva.
Este dezastru la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Cândeşti. Lăsată în paragină şi fără nici un fel de pază, clădirea instituţiei a ajuns să fie furată bucată cu bucată. Deşi unitatea nu este desfiinţată şi se află în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, nimeni nu a avut în vedere că în interior se afla arhiva instituţiei ce conţinea documente importante, inclusiv, documente ce atestau vechimea în muncă a foştilor angajaţi. S-a ajuns, astfel în situaţia ca arhiva staţiunii să fie în prezent, complet abandonată şi distrusă. Asta au constatat reprezentanţii Serviciului Judeţean al Arhivelor Statului, care în urma unor sesizări au desfăşurat acolo un control. Un raport, în acest sens, însoţit de imagini cu ceea ce a mai rămas la Cândeşti a fost prezentat în Colegiul Prefectural.
Siuaţia de la Cândeşti nu este singulară, în judeţul Buzău. Angajaţii de la Arhivele Naţionale au descoperit şi alte cazuri, la fel de grave. SC Sere şi Solarii Buzău şi-a mutat sediul la Galaţi, fără a notifica Arhivele . S-a luat legătura cu directorul de la noul sediu şi s-a realizat un control tematic al arhivei abandonate într-un imobil din Buzău.
Compartimentul Juridic din cadrul Arhivelor Naţionale a transmis o plângere penală către Judecătoria Buzău, cu privire la situaţia arhivei de la Staţiunea Pomicolă de la Cândeşti. În acelaşi timp, Prefectura a dispus ca, în zilele următoare să fie transmise adrese către autorităţile centrale.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ