Prelucrarea lemnului a reprezentat încă de pe vremea dacilor unul dintre cele mai importante meșteșuguri din viața românilor. Încă de pe atunci, lemnul era foarte des folosit în construcții, mai ales pentru locuințe și ustensile folosite în gospodării. Aurel Cojanu este unul dintre cei mai recunoscuți meșteri în lemn de pe meleagurile buzoiene. După ce a lăsat haina militară a putut să se ocupe de pasiunea l-a consacrat la nivelul judetului Buzău.
A lăsat viața de oraș și s-a mutat la țară, pentru a-și urma pasiunea, în localitatea Mierea, un sat situat pe malul stâng al pârâului Nișcovului, la poalele Subcarpatilor de Curbură. Aici și-a amenajat o grădină frumoasă și un mic atelier, undeva în spatele grădinii. L-am găsit la bancul e lucru, unde poate fi găsit aproape în fiecare zi, unde prelucra o bucată de lemn dintr-un nuc bătrân ce s-a uscat în spatele casei. Meșterul intenționează să facă din acea bucată un chip de bătrân care va zâmbi tuturor celor ce îl vor privi .
Îmbrăcat în straie populare, Aurel Cojanu, povestește cu o modestie, că acolo, în micul lui colt de rai, iși găsește liniștea și împlinirea. Lemnul prinde viață în mâinile lui dibace. Fiecare lucrare este gândită și studiată mult, înainte de a fi modelată. De multe ori, spune Aurel Cojanu, visele îi spun ce ar vrea să devină fiecare bucată de lemn.
Pentru ca lemnul să ia forma dorită, pe langă talent este nevoie și de unelte speciale. Unele dintre ele au peste o sută de ani și sunt procurate de la vechii meșteri din zonă.
Chipuri sculptate în lemn cu măiestrie și har, ne întâmpină, încă de la intrarea în modesta căsuță a lui Aurel Cojanu. Ne povestește cu mândrie că nu le știe numărul și nu se îndură să le înstrăineze, deoarece fiecare lucrare are o însemnătate puternică pentru sufletul său. Fiecare simbol sculptat pe bucata de lemn are o semnificatie aparte, rămasă zeste de la înaintașii nostri de pe aceste meleaguri muntenești, pline de istorie.
Deși jongla de mic copil cu această îndeletnicire, iar briceagul nu îi lipsea niciodată din buzunar, traseul lui în viață a fost altul. Uniforma militară purtată cu mândrie, ani buni, impunea întotdeauna respect celor din jur. Un eveniment nefericit ce a marcat întreaga țară, la vremea aceea, l-a făcut să iși redescopere harul ascuns de ani de zile.
Deși este invitat la diferite evenimente pentru a-și expune obiectele sculptate, Aurel Cojanu, nu a depăsit granițele Buzăului, iar în această perioadă nefastă pentru toți, când toate evenimentele cu publicul sunt anulate, din cauza pandemiei, lucrările stau în sufrageria sa, așteptând parcă, vremuri mai bune.
Din păcate, această artă a meșteșugului în lemn este pe punctul de a se pierde în negura timpului. Tinerii din ziua de azi, cu greu sunt atrași de această îndeletnicire. Mai grav este faptul că promovarea acestui meștesug, din păcate, lipsește.
Meșterul Aurel Cojanu a încercat să insufle dragostea pentru lemn și propiilor nepoți. Chiar dacă au dovedit ca au moștenit talentul de la bunicul lor, entuziasmul lor a pierit în timp. Cea cu care se mai consultă, din când în când, este nepoata sa.
Însă, meșterul este optimist, si speră că într-o zi va găsi pe cineva căruia să ii poată spune toate tainele acestui meștesug.
Așadar, harul este dat de Dumnezeu, iar pentru a îl pune în valoare, nu trebuie neapărat școli înalte. Omul se naște cu el și trebuie să il arate lumii. Meșterul Aurel Cojanu lasă, cu siguranță, adevărate capodopere, urmașilor.
IULIANA SÎRBESCU/ ROBERT OPREA
