ASFALT PE DRUMUL CĂTRE MARE! Consiliul Județean a dat startul programului de asfaltări

0
96

La Smeeni se simte miros de asfalt nou. Consiliul Județean Buzău a dat startul lucrărilor de reabilitare a drumului 203 D, care face legătura comunei cu municipiul Buzău. Din cauza stării deplorabile a carosabilului, autoritățile județene au impus drumarilor ca lucrările să nu se rezume la simple plombări. Va fi turnat un alt covor asflatic pentru a preîntâmpina degradarea drumului. Veste bună este că mai multe șosele din județ vor beneficia de același tratament.
Urmează, tot din fonduri proprii, reabilitarea drumurile care străbat comunele Brădeanu, Glodeanu Siliștea și Glodeanu Sărat. Reprezentanții Consiliului Județean au mai anunțat că un alt drum deosebit de important va fi reabilitat complet.
Peste 10 milioane de euro vor fi cheltuite în acest an pentru reabilitarea unor drumuri din județ atât prin intermediul fondurilor proprii ale Consiliului Județean, cât și din bugetul național sau european.
În această vară vor fi reparate și drumurile care au avut de suferit de pe urma alunecărilor de teren, promit autoritățile. Unul dintre ele este Drumul Vinului, în zona Haleș, acolo unde aluviunile au înghițit o bună porțiune din asfalt.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ