Inventivitatea escrocilor nu are limite. Dacă metoda ,,Accidentul” pare deja de domeniul trecutului, deși mai sunt persoane care sunt păcălite în acest stil, acum a apărut un nou tip de înșelătorie prin telefon.
În ultimele luni, mai mulți buzoieni au primit apeluri scurte de la numere cu prefix ale unor ţări străine. Printre prefixele care au fost afișate pe ecranele telefoanelor sunt cele ale unor numere de telefon din Sudan, Burundi, Letonia, Hong Kong sau Africa de Sud. Prin urmare, fiţi foarte atenţi dacă primiţi apeluri scurte din ţări străine, mai ales dacă nu ştiţi pe nimeni acolo. Polițiștii îi sfătuiesc pe buzoieni să fie foarte atenți atunci când primesc vreun apel de pe un număr pe care nu-l cunosc.
Și reprezentanţii firmelor de telefonie mobile le recomandă clienţilor să nu apeleze înapoi. Reprezentanţii companiilor de telefonie spun că nu au cum să îi apere pe clienţi şi nici nu îi pot despăgubi. Cei care au răspuns unor astfel de apeluri susțin că au auzit un robot cu voce feminină, care foloseşte limba română sau o limbă străină.
Există site-uri care închiriază numere cu suprataxă care pot fi înregistrate oriunde în lume. Prin urmare, în spatele acestor telefoane există indivizi care sunt imposibil de depistat. Dacă aveţi rude, prieteni sau afaceri în străinătate, încercaţi să verificaţi apelul folosind numerele de telefon din agendă. În caz contrar evitaţi să telefonaţi pentru că vă puteți trezi cu o factură uriaşă.(Dana Sin)