Consiliul Județean va asfalta, în acestă vară, peste 60 de kilometri de porțiuni de drum, în zonele cu probleme din județ. Licitațiile au fost finalizate, contractele au fost semnate, iar în scurt timp muncitorii vor începe lucrările. Până acum s-a făcut doar lucrări de întreținere, însă acum sunt vizate drumuri care se vor reface în întregime.
Anul acesta, a expirat contractul vechi pe care Consiliul Judeţean l-a avut pentru asfaltarea drumurilor din judeţ, astfel că procedurile pentru încheierea altuia au fost reluate. În urmă cu câteva zile, noul contract, care este valabil pentru următorii trei ani, a fost semnat, astfel că în perioada următoare se vor începe lucrările de asflatare în zonele cu probleme din judeţ.
În același timp, a devenit certitudine că, în acest an, vor începe lucrările şi la Drumul Județean 203 K, însă acest lucru se va întâmpla aproape de finalul verii pentru a nu perturba şi mai mult zona podului de la Mărăcineni.
Alți 8 kilometri de drum urmau să fie asfaltați între Dedulești spre Buda, până la granița cu județul Vrancea, din fonduri proprii, costuri ce se ridicau la 20 de milioane de lei. Însă acest tronson din DJ 203H a fost prins într-un priect derulat cu fonduri europene. Economia rezultată va fi folosită în alte proiecte, cel mai probabil tot pentru asfaltări.
Vizate de asfaltare din fonduri proprii ale Consiliului Județean sunt mai multe zone ale județului, printre care şi drumul spre Vulcanii Noroioşi, cele din Berca, dar şi din Padina sau Ruşeţu.
DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA