Au intrat în febra examenelor

0
92

Au început emoțiile pentru absolvenții de gimnaziu. Elevii care au terminat clasa a opta au susținut marți, prima probă a Evaluării Naționale. La ieșirea din sălile de examen, camndidații s-au declarat mulțumiți de subiectele pe care le-au avut de rezolvat, însă unii au emoții mai mari pentru proba programată joi, cea la matematică.
Elevii de clasa a opta au intrat, de marți, în febra examenelor. Aceștia au susținut prima probă și anume, cea la limba și literatură română. Candidații au intrat în săli la ora 08:30, iar la 9:00 au primit și subiectele. La ieșirea din sălile de examen, candidații s-au declarat mulțumiți de nivelul de dificultate al cerințelor și au mărturisit că subiectele nu ar fi trebuit să ridice probleme niciunui concurent.
La primul subiect, elevii au avut de realizat o compunere pe baza unui text care aparține genului dramatic. La subiectul II, elevii care susțint Evaluarea națională la limba română au avut de redactat o compunere în care să prezinte o întâmplare care a avut loc acasă sau la școală, în timpul unei activități de lectură. Timpul de rezolvare a cerințelor a fost de 120 de minute.

ANDREEA PASCU/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ