Societatea de transport Trans Bus face cadoul mult așteptat de locuitorii comunei Vadu Pașii, chiar de mărțișor. Mai exact, începând cu data de 1 martie, se va introduce o nouă linie de transport în comun. Este vorba despre Linia 11, care va circula pe traseul Gara C.F.R.- Bariera Ploiești -Bulevardul Unirii –Carrefour -Autorolla, – Comuna Vadu Pașii–sat Scurtești și retur. Totodată, cu aceeași dată se va mai introduce și linia 117 care va avea traseu dus-întors de la Gară CFR până în satul Scurtești, din comuna Vadu Pașii.
Potrivit conducerii Trans Bus s-a propus un preț pe călătorie și unul al abonamentului ținând cont de costul pe kilometru care a reieșit din scenariile pe care le-au făcut pentru comuna Vadu Pașii. Astfel, diferența privind prețul unui bilet către comuna Vadu Pașii sau satele Scurtești și Stăncești este de până într-un leu.
Tot din data de 1 martie, se vor modifica liniile de transport 3, 4, 5, 10 prin includerea în graficul de circulație aferent traseelor menționate anterior, a stației Kaufland Sud. Oficialii societății Trans Bus spun că au luat această decizie luând în considerare mai multe aspecte.
Pe măsură ce traseele Trans Bus vor ajunge şi în alte localităţi din mediul rural, va fi din nou nevoie de mijloace de transport public în comun. Prin urmare, Trans Bus va continua seria achiziţiilor, până în momentul în care vor fi asigurate toate nevoile din trafic.
(Dana Sin)