Avion militar, instalat, în rond

0
380

Un avion militar a apărut, peste noapte, la intrarea în Buzău, în rondul de pe Unirii nord. Aeronava L39, de tip şcoală, ce a aparţinut Bazei Aeriene de la Boboc a fost montată pe un soclu şi va fi de acum înainte unul dintre simbolurile oraşului şi al aviaţiei buzoiene.
Bucurie mare pentru aviatorii buzoieni, activi sau în rezervă, care au de acum un simbol reprezentativ expus, în oraş. Un avion militar pe care zeci de generaţii de piloţi din întreaga ţară au deprins tainele zborului, la Şcoala de la Boboc, străjuieşte de acum intrarea în Buzău. Avionul-şcoală L39, scos din uz şi oferit municipalităţii de Baza Aeriană de la Boboc, a fost adus de pe aerodrom, în noaptea de luni spre marţi. Aparatul de zbor a fost instalat pe soclul pregătit în rondul de pe bulevardul Unirii Nord. Aeronava are o însemnătate deosebită pentru cei care văd Buzăul ca pe oraşul aviatorilor şi paraşutiştilor militari.
„În sfârșit, Buzăul are simbolul reprezentativ!!!!!!!!
O dorință de a tuturor aviatorilor din Buzău (și nu numai) a fost materializată astăzi, în miez de noapte, prin amplasarea unei aeronave școală și antrenament L-39, în sensul giratoriu de la intrarea în oraș dinspre Focșani!”, au scris pe Facebook, reprezentanţii Arpia Buzău, asociaţie ce promovează valorile aeronauticii româneşti.
Buzoienii au fost luaţi prin surprindere de apariţia, peste noapte a avionului, în mijlocul intersecţiei, dar , în general, au fost plăcut impresionaţi.
Printre trecători s-au aflat însă şi unii care nu apreciază ampalsarea simbolului aviaţiei buzoiene la intrarea în oraş, considerând că altele sunt priorităţile Buzăului, în acest moment.
Inaugurarea oficială a machetei avionului L39 din rondul de la intrarea în municipiul Buzău este programată să aibă loc vineri dimineaţă.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ