BANI PENTRU ZIUA NAŢIONALĂ ŞI SĂRBĂTORILE DE IARNĂ

0
54

Au început pregătirile pentru Ziua Naţională şi Sărbătorile de iarnă. Consiliul Judeţean a alocat deja sumele necesare desfăşurării evnimentelor publice, pentru ca personalul însărcinat cu organizarea evenimentelor publice să aibă timp pentru a pune la punct toate detaliile.
Consiliul Judeţean a aprobat în şedinţa din luna septembrie, alocarea sumei de 500 000 de lei pentru organizarea evenimentelor dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale şi a Sărbătorilor de iarnă. Deşi mai sunt două luni până atunci, s-a decis ca banii să fie pregătiţi, astfel încât cei care se vor ocupa de organizare, să nu fie presaţi de timp.
Prin alocarea banilor din bugetul propriu al Consiliului Judeţean, se urmăreşte continuarea tradiţiei de organizare a unor manifestări care să celebreze Ziua Naţională a României, într-un context larg, european, cu cetăţenii şi pentru cetăţeni. Vor fi achiziţionate cocarde tricolore, pentru ziua de 1 Decembrie când buzoienii vor fi invitaţi, la fel ca în anii trecuţi la o masă tradiţională. O parte din bani va ajunge la Fundația Mareșal Averescu, pentru organizarea celei de a XI-a ediții a concursului de istorie, dar și pentru editarea revistei”Străjer în calea furtunilor”.Din suma alocată, Consiliul Judeţean va oferi, în perioada Sărbătorilor de iarnă, pachete pentru copiii instituţionalizaţi sau din familii nevoiaşe, precum şi persoanelor cu handicap. Vor fi, de asemenea bani şi pentru primirea colindătorilor.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ