BĂTRÂNĂ, DECEDATĂ ÎNTR-UN INCENDIU

0
32

O bătrână de 84 de ani a murit duminică seară, într-un incendiu ce i-a cuprins locuinţa de pe strada Transilvaniei, din Buzău. Flăcările puternice i-au alarmat şi i-au scos din case pe toţi cei care locuiesc în zonă, mai ales că exista pericolul ca focul să se extindă şi la vecinătăţi.

Sosiţi de urgenţă la faţa locului, pompieri au stins focul, însă nu au mai putut face nimic pentru biata femeie. Bătrâna, care locuia singură, a încercat se pare să se salveze, dar nu a ajuns decât până în dreptul uşii. Acolo a fost găsită de salvatori, carbonizată. Focul a pornit, cel mai probabil de la o sobă supraîncălzită, dar cauzele exacte ale producerii incendiului vor fi stabilite de pompieri. În acest sens, s-a constituit o echipă de cercetare împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei. (Laurenţiu Marinov)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ