Biblioteca Județeană ar putea funcționa la mall sau în restaurant. După două negocieri eșuate cu o societatea din Buzău pentru închirierea unui spaţiu pentru mutarea fondului de carte al Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu“, la ultima solicitare de oferte, cinci firme şi-au arătat interesul de a pune la dispoziţiea Consiliului Judeţean Buzău un spațiu. Numai două oferte au corespuns însă criteriilor menţionate în anunţul de închiriere.
Biblioteca Județeană s-ar putea muta, pe perioada desfășurării lucărilor de reabilitare, la mall sau într-un restaurant. La ultima solicitare de oferte, cinci firme şi-au arătat interesul de a pune la dispoziţiea Consiliului Judeţean Buzău, contra cost, un spaţiu care să adăpostească fondul de carte al Bibliotecii. Numai două oferte au corespuns însă criteriilor menţionate în anunţul de închiriere. Este vorba despre oferta unei societăți care oferă spaţiul în care funcţionează acum un restaurant, la intersecţia şoselei de Centură cu strada Veteranilor, şi oferta firmei care deţine un centrul comercial din municipiu. Acum, comisia de selecţie trebuie să aleagă acum între cele două oferte, iar negocierea se va face după vizionarea imobilelor.
După negocierile ratate cu administratorul unei societăți care a pus la bătaie sediul firmei din bariera Ploieşti, Consiliul Judeţean şi-a dublat oferta pentru închirierea unui spaţiu pentru mutarea fondului de carte al Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu“. Tariful ofertat pe metru pătrat suprafaţă închiriată va fi de cel mult 4 euro/mp conform ultimului anunţ postat pe site-ul instuţiei, ceea ce înseamnă un plus de 2 euro faţă de oferta iniţială anunţată chiar de preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu. În urmă cu două săptămâni, şi cea de-a doua ofertă a societăţii a picat, deşi tariful ofertat a fost de 8 euro cu TVA inclus/mp.
Ulterior, Consiliul Județean Buzău a lansat cea de-a treia procedură privind închirierea unui spaţiu pentru Biblioteca Judeţeană. Spaţiul trebuie să fie între 1.000 – 1.200 mp, zonă trebuie să fie accesibilă pentru beneficiarii activităţii de bibliotecă, spaţiul propus trebuie să deţină autorizaţie de securitate la incendiu şi protecţie civilă, perioada propusă pentru închiriere să fie de ma¬xim 10 ani, iar suprafaţa construită a spaţiului de închiriat să suporte o greutate a fondului de carte de aproximativ 680 tone.
După ce va fi găsit un spaţiu adecvat mutării fondului de carte, sediul actual al Bibliotecii Judeţene „Vasile Voiculescu“ din Buzău va fi consolidat, restaurat şi apoi dotat, în urma unei investiţii cu fonduri europene în valoare de 4 milioane de euro.
DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA