BILANȚ CU LACRIMI

0
102

Prefectul Carmen Ichim și-a prezentat, marți, un bilanț al activității pe care a desfășurat-o în perioada în care a ocupat postul de conducere la Casa Albă. Bilanțul nu este unul întâmplător, mai ales că tot mai multe voci spun că este o chestiune de ore până ce Carmen Ichim va fi schimbată din funcția de prefect al județului Buzău.
Carmen Ichim a ales că aducă în atenția opiniei publice activitățile pe care le-a desfășurat în perioada în care s-a aflat la cârma Instituției prfecetului, mai exact din luna aprilie a anului 2017 până în prezent. În fața șefilor de servicii deconcentrate și a reprezentanților presei, Carmen Ichim a prezentat principalele realizări ale Instituției Prefectului în ultimii doi ani, începând de la decontaminarea terenului fostei rafinării Venus Oilreg Râmnicu Sărat până la mutarea camerelor de rovinietă de la Mărăcineni, reabilitarea podului sau consolidarea DN 10 în zona alunecării de teren de la Măgura. Însă Carmen ichim s-a poticnit de câteva ori în discurs și, la un moment dat, chiar a lăcrimat.
Pentru că tot mai multe voci susțin că este o chestiune de ore până când Carmen Ichim va fi schimbată din funcția de conducere de la Casa Albă, aceasta și-a făcut și planuri pentru viitor. Carmen Ichim este decisă să devină membru al unui partid politic.
Carmen Ichim a mai spus că se așteaptă să fie schimbată și a precizat, ca și în urmă cu doi ani când a fost numită, că nu își va da demisia din funcție decât în momentul în care nu va găsoi o rezolvare legală pentru una din problemele instituției pe care o conduce. Între timp, Carmen Ichim a fost informată chiar de actualul subprefect că urmează să îi ia locul.
La rândul său, subprefectul Leonard Dimian susține cu nu a avut discuții cu Carmen Ichim pe tema schimbării.
Cel mai probabil, Guvernul Orban va schimba, în urma unei hotărâri de Guvern, toți prefecții din țară. La Buzău, funcția este râvnită de actualul subprefect Leonard Dimian susținut de ALDE, însă sunt voci care nu exclud nici înscăunarea lui Vasile Alecu, de la PNL.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ