BILETE DE TRATAMENT, CU ÎNTÂRZIERE

0
421

Veşti bune pentru pensionarii buzoieni. Au sosit biletele pentru prima serie de tratament în staţiunile balneare. Judeţul Buzău are alocate 130 de bilete, însă distribuirea acestora trebuie realizată într-un timp foarte scurt. Deoarece locurile au venit abia vineri, iar plecarea către bazele de tratament este programată luni sau marţi, angajaţii Casei de Pensii vor lucra şi sâmbătă.
Pensionarii care vor să meargă la tratament în staţiuni balneare au la dispoziţie un timp extrem de scurt pentru a intra în posesia biletelor. Mai exact, doar mâine se mai pot adresa Casei Judeţene de Pensii pentru a prinde locuri în prima serie. Biletele au sosit la Buzău cu mare întârziere, iar distribuirea lor se face după principiul ”primul venit, primul servit”.
SINCRON: Ionuţ Constantin, purt. cuv. Casa Judeţeană de Pensii Buzău 00:57-01:43 (din punctul de vedere…. din prezent)
Pin urmare, chiar dacă sâmbătă este zi nelucrătoare, angajaţii Casei de Pensii vor fi prezenţi la ghişee, pentru a le înmâna celor interesaţi, biletele de tratament pentru prima serie din acest an. Pentru acestă primă serie, Casa Judeţeană de Pensii Buzău a primit 130 de bilete de tratament în staţiunile Covasna, Olăneşti, Amara, Pucioasa, Sărata Monteoru, cele mai multe fiind în aceasta din urmă. Până în prezent au fost înregistrate peste 3 300 de cereri, care ar urma să fie onorate pe parcursul acestui an. Majoritatea pensionarilor preferă însă staţiunile de pe litoral şi, desigur perioada de vară.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ