BILETE PRIN SMS

0
209

Începând de săptămâna viitoare, buzoienii care circulă cu autobuzele societăţii TransBus vor putea să achite costul călătoriei cu ajutorul telefonului mobil. Operatorul de transport a finalizat implementarea unui sistem de achiziţie a biletelor şi abonamentelor prin SMS. Trans Bus a încheiat un contract cu o firmă care gestionează o aplicaţie de acest gen, ce interacţionează cu cei patru operatori de telefonie mobilă, prin intermediul căreia călătorii vor avea şi opţiunea de a achita biletul de autobuz prin SMS.
Începând de luni, călătorii de pe autobuzele Trans Bus vor avea la îndemână un mijloc rapid de plată a biletelor. Buzoienii vor avea posibilitatea să achite contravaloarea călătoriei prin SMS, fără a mai trece pe la casele de bilete. Pentru un bilet cumpărat prin SMS, călătorii vor achita 2,30 lei, în timp ce de la tonete poate fi luat cu 2 lei.
Reprezentanţii societăţii de transport local spun că aplicaţia va funcționa simplu și va fi foarte uşor de verificat de către controlori. Aplicaţia va fi valabilă pentru un timp limitat, iar controlorul va putea verifica pe un telefon mobil dacă respectivul călător a cumpărat bilet.
De asemenea, în perioada următoare, societatea de transport local va lansa la ghişeele de vânzare şi bilete de două călătorii în valoare de 4 lei.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ