BLOCAJE LA ELIBERAREA AUTORIZAŢIILOR

0
86

Blocajele în procesul de eliberare a certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire, generează probleme legate de investiţii şi dezvoltare. În vederea eliminării acestor disfucţionalităţi, la iniţiativa unui parlamentar buzoian a fost constituit un grup de lucru ce are drept scop modificarea legislaţiei în domeniu.
Marți, la Palatul Parlamentului a avut loc o ședință a Grupului de lucru inițiat de deputatul buzoian social democrat Sebastian Radu, în vederea modificării unor prevederi din legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. La şedinţă, alături de mai mulți deputați, au participat reprezentanți ai instituțiilor care au calitate de organisme de reglementare și control în domeniul construcțiilor, autorizațiilor de construcții sau transmisiunilor de date electronice.
„Am inițiat Grupul de lucru deoarece experiența ultimilor ani arată faptul că există nenumărate blocaje în procesul de eliberare a documentatiilor de urbanism, în principal a certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire. Multe din blocajele înregistrate generează pe orizontală probleme în activitățile legate de investiții și dezvoltare a persoanelor fizice, persoanelor juridice și chiar a Unităților Administrativ Teritoriale, astfel că am dorit să aduc la aceeași masă autoritățile și colegi din legislativ pentru a ne consulta care e cea mai bună cale de urmat în vederea deblocării acestor procese.”, a precizat Sebastian Radu
Cauzele pe care deputatul buzoian le-a identificat cu privire la această situație sunt legate de modul neclar de stabilire a avizelor necesare obținerii autorizațiilor de construire în legislația actuală. La completarea certificatelor de urbanism se observă frecvent că există cazuri în care baza rețelelor de utilități urbane nu a fost completată cu datele spațiale ale posesorilor sau administratorilor de rețele. În lipsa acestor date, serviciile de urbanism nu au posibilitatea stabilirii avizelor necesare în concordanță cu situațiile reale din teren.

Laurenţiu Marinov

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ