Organizația municipală a Partidului Național Liberal a organizat, marți, acțiunea “Să împodobim bradul din cartier”, dedicată copiilor din trei cartiere buzoiene. Aceștia au fost invitați să vină, alături de părinți, să-și împodobească cu ghirlande bradul din cartier, să spună poezii și să colinde, iar Moș Crăciun le-a oferit câte o pungă cu dulciuri.
Acțiunea a fost demarată marți, în cartierul Mihai Viteazul. Zeci de copii din cartier au venit pe strada Stupăriei, unde au împodobit bradul alături de Moș Crăciun.
Copiii l-au încântat pe Moș Crăciun cu cântece și poezii, iar la final au fost răsplătiți cu cadouri.
Acțiunea de împodobire a brazilor din cartiere a fost organizată de Partidul Național Liberal și s-a desfășurat în cartierul Mihai Viteazul, Dorobanți II, iar mâine va fi împodobit bradul de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.
La acțiunea desfășurată de liberalii buzoieni au fost invitați în jur de 250 de copii din cele trei cartiere, alături de părinții lor.
DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA