Bugetul pe care Consiliul Judeţean Buzău se va sprijini în anul 2017 urmează a fi aprobat la sfîrşitul lunii ianuarie, sunt de părere reprezentanţii instituţiei. Cel mai probabil dezbaterea în executivul judeţean va avea loc luna viitoare după ce va fi aprobat bugetul la nivel naţional.
În funcţie de proiectele ce vor fi derulate în anul 2017, Consiliul Judeţean Buzău şi-a stabilit deja o proiecţie bugetară. Documentul totuşi nu este complet pînă în momentul în care Parlamentul nu va dezbate Legea bugetului pe 2017.
Anul 2016 pentru Consiliul Judeţean a fost unul de criză în care marile proiecte au lipsit. Unele dintre ele nu au reuşită să ajungă în faza de licitaţie, altele au fost contestate iar o parte dintre ele nici măcar nu au văzut lumina zilei.
Modernizarea sistemului sanitar, reabilitarea drumurilor județene și promovarea turistică a Buzăului sunt cîteva din dezideratele reprezentanților Consiliului Județean Buzău pentru anul 2017. Portofoliul de proiecte pentru acest an este bogat și a fost așa fel gîndit încît să acopere mai multe domenii începînd de la cel administrativ, sanitar, la infrastructură, cultură sau turism. Alături de sumele din bugetul local și național, cele din fonduri europene vor ajuta la realizarea unor investiții importante la nivelul județului Buzău, promit aleşii judeţeni.
Florin Zafiu