Reprezentanţii Buzăului s-au întors cu medalii de la Campionatul Național de Pedalat în Tandem. 32 de echipe mixte: văzător – nevăzător, au luat startul la cea de-a treia ediție a competiţiei ce s-a desfăşurat la Cluj-Napoca. Sportivii provin din școlile speciale pentru persoane cu deficiențe de vedere din toată țara.
Recent s-a încheiat, la Cluj-Napoca, cea de treia ediție a Campionatului Național de Pedalat în Tandem, competiţie ce i-a adus la start pe copiii și tinerii cu deficiențe de vedere de la școlile speciale din ţară. Alături de tineri valizi, ei au format echipe mixte, au legat prietenii și au ajuns să facă performanță. Printre aceştia se numără şi reprezentanţi ai Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Buzău coordonaţi de profesorul Simona Datcu. La categoria masculin, pe locul 2 s-a clasat echipajul format din Robert Iacov și Alexandru Șerban din Buzău, iar la feminin, locul 3 a revenit echipei Delia Maria Datcu și Andreea Ion de la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Buzău.
Campionatul Național de Pedalat în Tandem face parte din proiectul Tandem BikeFland, inițiat de Asociația Tandem Arena. Coordonatorul proiectului este Florin Georgescu, cel care a pedalat în tandem cu un prieten până la Londra, cu ocazia Jocurilor Olimpice din 2012.
Laurenţiu Marinov