CAMPANIA “ZIDURI DĂRÂMATE, ORAȘE POLUATE!” DĂ ROADE

0
25

Proverbul “Repetiția e mama învățăturii” pare să funcționeze foarte bine în cazul campaniilor care presupun modificarea comportamentului față de mediul în care trăim, un exemplu în acest sens îl repezintă și campania “Ziduri dărâmate, orașe poluate!”- prima campanie din municipiul Buzău dedicată gestionării corecte a deșeurilor rezultate din construcții, demolări și reamenajări.
Timp de 2 luni, RER SUD împreună cu Poliția Locală au desfășurat acțiuni de informare a cetățenilor dar și de verificare a platformelor pentru depozitarea deșeurilor sau a zonelor limitrofe ale orașului. Scopul acțiunilor a fost acela de a preveni abandonarea acestui tip de deșeu în locuri neamenajate special, precum și identificarea și sancționarea persoanelor care depozitează ilegal astfel de deșeuri pe domeniul public. Verificările zilnice, informarea continuă și aplicarea sancțiunilor au condus la creșterea gradului de conștientizare a buzoienilor asupra impactului negativ pe care il are depozitarea necorespunzătoare a acestor tipuri de deșeuri.
În cifre vorbind, solicitările pentru colectarea sacilor cu resturi din construcţii și amenajări au crescut, numărul de saci colectați dublându-se față de anul trecut în aceeași perioadă.
“ Le reamintim buzoienilor faptul că deșeurile rezultate în urma activităților de construire, demolare, amenajare sau reamenajare a locuințelor sau a spațiilor comerciale trebuie colectate numai la solicitare. Aceste tipuri de deșeuri nu se depozitează pe domeniul public, lângă platforme sau la marginea orașului, ci se depozitează temporar într-un loc stabilit împreună cu operatorul de salubritate, de unde vor fi colectate după efectuarea plății serviciului de ridicare. Deșeurile din construcții nu sunt deșeuri biodegradabile, depozitarea lor la întâmplare conduce la poluarea mediului și la crearea unor mici depozite necontrolate de gunoi”, Denisa Hâncu, Specialist Relații Publice, S.C. RER SUD S.A
Reprezentanţii RER SUD mai precizează că societatea a creat o procedură privind gestioanarea acestor tipuri de deșeuri, pe care fiecare cetățean trebuie să o respecte, în caz contrar sunt pasibili de amendă.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ