CAMPANIE PE DOUĂ ROȚI

0
402

Odată cu încălzirea vremii, numărul motociliștilor din trafic crește. Pentru că aceștia sunt de multe ori ignorați sau chiar neobservați de restul șoferilor, iubitorii de motoare au organizat o campanie prin care se dorește conștientizarea participanților la trafic față de pericolul la care se expun motociliștii. Totodată se urmărește și creșterea gradului de responsabilitate în trafic a acestora.
Aproape 150 de motociclete au luat cu asalt străzile municipiului Buzău, în acest sfârșit de săptămână. Iubitorii de motoare de la clubul B- Zones au organizat o acțiune menită să atragă atenția celorlalți conducători auto. Aceștia au făcut un tur al orașului, iar pe durata traseului, iubitorii de motoare s-au oprit în trafic și au împărțit pliante celorlalți șoferi.
Fiindcă odată cu încălzirea vremii, numărul de motociclete din trafic este din ce în ce mai crescut, prin acțiunea desfășurată la Buzău se dorește să se atragă atenția cu privire la prezența și vulnerabilitatea motociliștilor în trafic. După turul de pe străzile din oraș, marșul motocicliștilor s-a încheiat în Piața Daciei.
La marșul organizat sâmbătă, au participat atât motociliști din Buzău, dar și din București, Brașov sau Covasna.

Denisa Irimia/ Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ