Prejudiciul este estimat la 120.000 de lei
Sute de kilograme de tutun, utilaje şi dispozitive pentru producerea ţigărilor au fost descoperite de poliţişti în urma percheziţiilor de miercuri la o fabrică clandestină şi la domiciliile unor suspecţi. Şase persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.
O adevărată linie de producţie, au descoperit anchetatorii, la percheziţiile pe care le-au făcut în Buzău şi alte patru judeţe, într-un dosar ce vizează producerea ilegală de ţigări. Astfel, polițiștii au descoperit şi ridicat, în vederea cercetărilor, 340 kg de tutun frunze şi mărunţit, 6 utilaje de mărunţit şi cernut tutun, 11 dispozitive manuale sau electrice de injectat tuburi, cântare și 8.000 de lei. În baza mandatelor de aducere emise, au fost duse, în vederea audierii la sediul poliţiei, 7 persoane, iar la finalul anchetei 6 dintre acestea au fost reţinute.
“Față de 6 persoane, cu vârste cuprinse între 26 și 51 de ani, din Buzău, Dolj, Călărași și Brașov, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, deținerea și comercializarea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător”, a transmis Biroul de presă al IPJ Buzău.
Reamintim că, în ziua de 17 martie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au efectuat 11 percheziții domiciliare, în județele Brașov, Dolj, Călărași, Prahova și Buzău, într-un dosar privind producerea, deținerea și comercializarea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal. Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada noiembrie 2020-martie anul curent, opt persoane, din județele menționate, ar fi desfășurat activități directe de producere de țigarete și comercializarea tutunului şi produselor din tutun, cu încălcarea normelor prevăzute de Codul Fiscal. Prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin neplata accizelor, este estimat la 120.000 de lei.
Laurenţiu Marinov