CARNE DE MIEL MAI SCUMPĂ

0
709

Mulți buzoieni nu concep masa de Paște fără carne de miel, așa că, deja au început să studieze magazinele din piață sau să întrebe pe la ciobani. Anul acesta, sunt miei din belșug, spun crescătorii, numai că prețurile vor fi mai mari. Ca de fiecare dată, veterinarii ne atenționează să cumpărăm carne doar din locurile autorizate.
Cine vrea să aibă pe masa de Paște preparate din carne de miel va trebui să scoată mai mulți bani din buzunar. Anul acesta, carnea de miel va fi mai scumpă. Fermierii spun ca un kilogram de carne de miel poate ajunge la 15-16 lei, carcasa şi 10-11 lei în viu. În magazine, însă, mielul românesc va ajunge să coste cel putin 28 de lei kilogramul. Crescătorii pun creșterea prețului la carnea de miel pe cererea foarte mare, atât pe piața locală, cât și pe cea de export. La nivelul județului Buzău, din estimările autorităților, anul acesta vor fi sacrificați aproape 100 de mii de miei, care fie vor ajunge pe mesele românilor, fie vor lua calea străinătății.
Buzoienii sunt sfătuiți, ca în fiecare an, să cumpere carne de miel din locurile autorizate. Până în apropierea sărbătorilor vor fi amenajate spații speciale pentru comercializarea cărnii, iar magazinele vor fi aprovizionate cu produse specifice acestei perioade.
Carne de miel ceva mai ieftină puteți cumpăra de la vânzătorii de pe internet, unde prețul unui kilogram poate fi și cu 20% mai mic.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ