Campania de promovare a oii, pe care ministrul Agriculturii ar fi vrut-o simbol naţional, se reflectă şi în judeţul Buzău. Mai exact, se intenționează ca, în cursul acestui an, cu ajutorul Direcţiei pentru Agricultură, să fie puse în funcţiune centre de colectare a lânii, în zonele de deal şi de munte din județ. Crescătorii de oi vor putea duce aici producţia de lână şi vor putea primi câte un leu pentru fiecare kilogram predat.
La rândul său, secretarul general adjunct în cadrul Ministerului Agriculturii, George Sava a menționat că lâna românească este de calitate net superioară celei din alte state. În acest sens, el lansează o provocare Direcției Agricole și Agenţiei de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură să demareze la nivelul județului o amplă campanie de promovare a acestui produs.
Odată cu implementarea în plan national a centrelor de colectare a lânii se presupune că aproximativ 32.000 de crescători de ovine vor putea beneficia de prevederile acestui proiect referitor la comercializarea lânii.(Dana Sin)