CENTRU DE SUPRAVEGHERE VIDEO

0
87

Municipalitatea are în plan implementarea monitorizării video a întregului oraș. Demersul face parte dintr-un amplu proiect care va fi finanțat cu fonduri europene și ar urma să fie implementat în municipiul Buzău, în viitorul apropiat. Centrul de monitorizare va fi înființat în incinta unei instituții aflată în subordinea administrației locale. Acest proiect are scopul, printre altele, și de a supraveghea transportul în oraș, iar acolo unde situația o impune, să se intervină în timp real.

Totodată, pentru a monitoriza traficul în municipiul Buzău, pe toate autobuzele Trans Bus, precum și pe alte mijloace de transport ce aparțin primăriei vor fi montate camere de supraveghere ce vor fi conectate la Centrul de monitorizare.

Implementarea unui astfel de proiect este obligatorie, după cum a declarat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Edilul șef a mai adăugat că acest sistem l-a văzut în urma vizitei sale din Japonia și vrea să-l pună în aplicare și în Buzău.(Dana Sin)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ