Studiu internaţional la Pâclele Mici
Vulcanii noroioși se numără printre curiozitățile geologice din multe țări ale lumii. Din interiorul acestora erupe nămol, apă, gaze și alte materiale care provin din straturi aflate la adâncime. Vizitatorii vulcanilor noroioși pot observa un fenomen interesant: pe suprafața nămolului apar bule uriașe. „Spargerea” acestor bule are loc prin apariția rapidă a unor găuri circulare în membrana bulei, care cresc spectaculos, iar în final bula intră în colaps.
Renumita revistă științifică britanică Royal Society Open Science a publicat un studiu realizat de un grup internațional și multidisciplinar de cercetători despre vulcanii noroioși din Imperial Valley (California) și Pâclele Mici (România).
“Cercetarea a adus rezultate cu valoare științifică importantă. Unul dintre acestea este simularea pe calculator a bulelor care se ridică în fluide nenewtoniene (cum ar fi nămolul sau lava). Aceste substanțe se pot comporta ciudat: sub acțiunea bruscă a unei forțe, pot deveni mai vâscoase sau chiar mai fluide. Astfel de fluide au corespondent și în viața de zi cu zi (suspensia cu amidon, ketchup). Un alt rezultat important este noua abordare matematică a vitezei de expansiune a găurilor din bule care au ajuns la suprafață, și sunt formate dintr-un strat de lichid. Bulele care se ridică în nămoluri mai dense pot crește în dimensiune datorită proprietăților acestui mediu. Din cauza vâscozității mai mari, viteza de ridicare a bulelor este mai lentă, și bulele care se ridică și se extind se sparg mai greu. Viteza scăzută de expansiune a găurilor în bule de nămol se explică în primul rând prin grosimea semnificativă a membranelor bulelor”, arată studiul cercetătorilor.
Péter Hantz, liderul grupului de cercetare și ultimul autor al articolului, a declarat…
„ca fizician, am fost captivat de legătura dintre aceste bule ciudate și bulele de săpun. Într-o bulă de săpun se formează o singură gaură care crește cu rapiditate, în timp ce în bulele de nămol există „timp” pentru formarea găurilor, deoarece creșterea găurilor este mult mai lentă. Se poate realiza o paralelă frumoasă cu așanumitele tranziții de fază de ordinul întâi, cum ar fi înghețarea sau precipitația”. În articol se menționează că uneori și în bulele formate din lave la vulcanii „fierbinți” se poate observa o secvență similară de evenimente de „creștere a găurilor”. Aceasta oferă cercetătorilor posibilitatea de a trage concluzii despre lava fierbinte, mai dificil de studiat. Importanța cercetării este amplificată și de faptul că fizica bulelor care se ridică din materiale vâscoase, cum ar fi metalele topite, și „perforarea” filmelor lichide are, de asemenea, importanță și în industrie, cum ar fi de exemplu, turnarea metalelor sau aplicarea vopselelor”, arată dr. Péter Hantz